Recunoașteți diferențele dintre Hristosul întrupat, falșii Hristoși și falșii profeți

Versete din Biblie pentru referințe:

Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14:6).

Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la Mine, ci Tatăl, Care locuieşte în Mine, Îşi face lucrările Lui” (Ioan 14:10).

Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10:30).

Că se vor scula hristoşi mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și minuni ca să amăgească, de se va putea, și pe cei aleși” (Matei 24:24).

Am văzut trei duhuri necurate, ca nişte broaşte, ieşind din gura balaurului, din gura fiarei şi din gura profetului fals. Acestea sunt duhuri de demoni, care fac semne şi se duc la regii întregii lumi ca să-i adune pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Atotputernic” (Apocalipsa 16:13-14).

 

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

El, care este întruparea lui Dumnezeu, va avea esenţa lui Dumnezeu şi El, care este întruparea lui Dumnezeu, se va exprima ca Dumnezeu. De vreme ce Dumnezeu se întrupează, va aduce cu Sine lucrarea pe care trebuie să o facă şi, de vreme ce Dumnezeu se întrupează, va exprima ce este El şi va putea să aducă adevărul omului, să dea viaţă omului şi să îi arate omului calea. Trupul care nu conţine esenţa lui Dumnezeu cu siguranţă nu este Dumnezeu întrupat; în privinţa aceasta nu există nicio îndoială. Pentru a cerceta dacă este trupul întrupat al lui Dumnezeu, omul trebuie să constate lucrul acesta după firea pe care o exprimă El şi cuvintele pe care le spune. Adică faptul că este sau nu trupul întrupat al lui Dumnezeu şi dacă este sau nu adevărata cale trebuie judecat după esenţa Lui. Şi astfel, pentru a stabili[a] dacă este trupul lui Dumnezeu întrupat, cheia este să se acorde atenţie esenţei Lui (lucrării Lui, cuvintelor Lui, firii Lui şi multor altor lucruri) mai degrabă decât aspectului exterior. Dacă omul Îi vede doar înfăţişarea exterioară şi nu ţine seamă de esenţa Lui, atunci aceasta arată ignoranţa şi naivitatea omului.

din „Prefață” la Cuvântul Se arată în trup

Dumnezeu care S-a întrupat se numește Hristos, iar astfel Hristosul care le poate da oamenilor adevărul se numește Dumnezeu. Nu există nimic prea exagerat în această privință, deoarece El deține esența lui Dumnezeu și firea și înțelepciunea lui Dumnezeu în lucrarea Lui, care sunt nerealizabile de către om. Aceia care se numesc Hristoși pe ei înșiși și totuși nu pot săvârși lucrarea lui Dumnezeu, sunt escroci. Adevăratul Hristos nu este numai manifestarea lui Dumnezeu pe pământ, ci și trupul special asumat de Dumnezeu în timp ce Își săvârșește și întregește lucrarea printre oameni. Acest trup nu este unul care poate fi înlocuit de orice om, ci unul care poate purta așa cum trebuie lucrarea lui Dumnezeu pe pământ și poate exprima firea lui Dumnezeu și Îl reprezintă bine pe Dumnezeu, oferindu-i omului viață. Mai devreme sau mai târziu, cei care se dau drept Hristos vor cădea cu toții, pentru că, deși susțin că sunt Hristos, ei nu dețin nimic din esența lui Hristos. Și astfel spun că autenticitatea lui Hristos nu poate fi definită de om, ci este acceptată și decisă de Dumnezeu Însuși.

din „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” în Cuvântul Se arată în trup

Recunoașteți diferențele dintre Hristosul întrupat, falșii Hristoși și falșii profeți

Dumnezeul întrupat este numit Hristos, iar Hristos este trupul îmbrăcat de Duhul lui Dumnezeu. Acest trup este diferit de orice om care este din carne. Această diferență se datorează faptului că Hristos nu este din carne și oase, ci este întruparea Duhului. El are atât o umanitate normală, cât și o divinitate completă. Divinitatea Lui nu este stăpânită de niciun om. Umanitatea Sa normală susține toate activitățile Sale normale în trup, în timp ce divinitatea Sa desfășoară lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Fie umanitatea sau divinitatea Sa, ambele se supun voinței Tatălui ceresc. Esența lui Hristos este Duhul, adică divinitatea. Prin urmare, esența Lui este cea a lui Dumnezeu Însuși; această esență nu va întrerupe propria Sa lucrare și nu ar fi posibil ca El să facă ceva care să distrugă lucrarea Sa, nici n-ar rosti vreodată cuvinte care să fie împotriva voinței Lui proprii.

[…]

Chiar dacă Hristos Îl reprezintă pe Dumnezeu Însuși în trup și îndeplinește în mod personal lucrarea pe care Dumnezeu Însuși ar trebui să o facă, El nu neagă existența lui Dumnezeu din cer și nici nu-Și proclamă febril propriile fapte. Mai degrabă, rămâne umil ascuns în trupul Său. În afară de Hristos, cei care pretind în mod fals că sunt Hristos nu au calitățile Sale. Când se juxtapune împotriva firii arogante și înălțătoare a falșilor Hristoși, devine evident ce fel de trup are Hristos cu adevărat. Cu cât sunt mai falși, cu atât mai mult astfel de Hristoși falși se dau în spectacol și cu atât mai capabili sunt de a face semne și minuni pentru a înșela omul. Hristoșii falși nu au calitățile lui Dumnezeu; Hristos nu este întinat de vreun element care aparține Hristoșilor falși. Dumnezeu Se întrupează doar pentru a finaliza lucrarea trupului, nu doar pentru a permite pur și simplu tuturor oamenilor să-L vadă. Mai degrabă, lasă lucrarea Sa să-I afirme identitatea și permite ca ceea ce El descoperă să-I ateste esența. Esența Sa nu este neîntemeiată; identitatea Sa nu a fost acaparată de mâna Sa; este determinată de lucrarea Sa și de esența Sa. […]

Lucrarea și manifestarea lui Hristos determină esența Sa. El este capabil să îndeplinească cu o inimă adevărată ceea ce I-a fost încredințat. El este capabil să I Se închine lui Dumnezeu din cer cu o inimă adevărată și să caute cu o inimă adevărată voia lui Dumnezeu Tatăl. Toate acestea sunt determinate de esența Sa. Și tot astfel este și revelația Sa firească determinată de esența Sa; motivul pentru care revelația Sa firească este numită astfel se datorează faptului că manifestarea Sa nu este o imitație sau rezultatul educației omului, ori rezultatul multor ani de cultivare de către om. Nu a învățat-o, nici nu S-a împodobit cu ea; mai degrabă, Îi este inerentă.

din „Esența lui Hristos este ascultare față de voința Tatălui ceresc” în Cuvântul Se arată în trup

Dacă, în prezent, trebuie să apară o persoană capabilă să arate semne și să facă minuni, să alunge demoni, să vindece bolnavii și să facă multe miracole, iar dacă această persoană pretinde că vine de la Isus, atunci ar fi vorba despre un fals realizat de duhurile rele și imitația acestora a lui Isus. Reține! Dumnezeu nu repetă aceeași lucrare. Etapa lucrării lui Isus a fost deja finalizată, iar Dumnezeu nu va relua niciodată acea etapă a lucrării. Lucrarea lui Dumnezeu este ireconciliabilă cu concepțiile omului; de exemplu, Vechiul Testament a prezis venirea unui Mesia, dar s-a dovedit că Isus a venit, așa că ar fi greșit pentru un alt Mesia să vină din nou. Isus a venit deja o dată și ar fi greșit dacă Isus ar urma să vină din nou de data aceasta. Există un singur nume pentru fiecare epocă, fiecare nume fiind caracterizat de epocă. În concepțiile omului, Dumnezeu trebuie să arate mereu semne și să facă minuni, trebuie să vindece bolnavii și să alunge mereu demoni, trebuie să fie mereu ca Isus, însă, de data aceasta, Dumnezeu nu e deloc așa. Dacă, în timpul zilelor de pe urmă, Dumnezeu ar arăta semne, ar face minuni, ar alunga demoni și ar vindeca bolnavii – dacă ar face exact așa cum a făcut Isus – atunci Dumnezeu ar repeta aceeași lucrare, iar lucrarea lui Isus nu ar avea semnificație sau valoare. Astfel, Dumnezeu realizează o singură etapă a lucrării în fiecare epocă. Odată ce fiecare etapă a lucrării Sale a fost finalizată, este imitată la scurt timp de duhurile rele, iar după ce Satana începe să calce pe urmele Lui, Dumnezeu trece la o metodă diferită. Odată ce El a completat o etapă a lucrării Sale, aceasta este imitată de duhurile rele. Asta trebuie să vă fie clar.

din „Cunoscând lucrarea lui Dumnezeu astăzi” în Cuvântul Se arată în trup

Există unii care sunt posedaţi de duhuri rele şi strigă în gura mare „Eu sunt Dumnezeu!ˮ Totuşi, în cele din urmă, ei sunt descoperiți, căci greşesc în privinţa lucrului pe care îl reprezintă. Ei îl reprezintă pe Satana şi Duhul Sfânt nu le acordă nicio atenţie. Oricât de mult te-ai exalta sau oricât de hotărât ai striga, eşti tot o fiinţă creată, şi una care îi aparţine Satanei. Eu nu strig niciodată „Sunt Dumnezeu, sunt Fiul iubit al lui Dumnezeu!ˮ Dar lucrarea pe care o fac este lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie să strig? Exaltarea nu este necesară. Dumnezeu Îşi face singur lucrarea şi nu are nevoie ca omul să-I dea un statut sau un titlu onorific: lucrarea Lui este suficientă pentru a-I reprezenta identitatea şi statutul. Înainte de botezul Său, nu era Isus Dumnezeu Însuşi? Nu era El întruparea lui Dumnezeu? Cu siguranţă nu se poate spune că abia după ce a primit mărturie a devenit singurul Fiu al lui Dumnezeu? Cu mult înainte ca El să-Şi înceapă lucrarea, nu exista deja un om pe nume Isus? Tu nu eşti în stare să deschizi noi căi sau să reprezinţi Duhul. Nu poţi exprima lucrarea Duhului sau cuvintele pe care le rosteşte. Nu eşti în stare să faci lucrarea lui Dumnezeu Însuşi şi pe cea a Duhului eşti incapabil să o faci. Înţelepciunea, minunăţia şi caracterul de nepătruns al lui Dumnezeu şi întreaga fire prin care Dumnezeu îl mustră pe om: toate acestea îţi depăşesc capacitatea de exprimare. Aşadar, ar fi inutil să încerci să pretinzi a fi Dumnezeu; ai avea numai numele, şi nimic din esenţă. Dumnezeu Însuşi a venit, dar nimeni nu-L recunoaşte, totuşi Îşi continuă lucrarea şi o face astfel în reprezentarea Duhului. Nu contează dacă Îi spui om sau Dumnezeu, Domnul sau Hristos sau dacă Îi spui soră. Însă lucrarea pe care o face El este aceea a Duhului şi reprezintă lucrarea lui Dumnezeu Însuşi. Lui nu Îi pasă de numele prin care I se adresează omul. Poate numele acela să-I determine lucrarea? Indiferent de cum Îi spui, în ceea ce Îl priveşte pe Dumnezeu, El este întruparea Duhului lui Dumnezeu; El reprezintă Duhul, de care este aprobat. Dacă nu eşti în stare să faci loc pentru o nouă epocă, să pui capăt celei vechi, să anunţi una nouă sau să faci o nouă lucrare, atunci nu poţi fi numit Dumnezeu!

din „Taina întrupării (1)” în Cuvântul Se arată în trup

Dacă un om îşi spune Dumnezeu, dar nu este în stare să exprime ființa divinității, să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuşi sau să-L reprezinte pe Dumnezeu, fără îndoială el nu este Dumnezeu, deoarece nu are esenţa lui Dumnezeu și ceea ce Dumnezeu poate înfăptui în mod inerent nu există în el.

din „Diferența dintre lucrarea de slujire a Dumnezeului întrupat și datoria omului” în Cuvântul Se arată în trup

Printre acei Hristoși falși, profeți falși și escroci, nu au existat și unii care s-au numit Dumnezeu? Și de ce nu sunt ei Dumnezeu? Pentru că sunt incapabili să săvârșească lucrarea lui Dumnezeu. La bază, sunt oameni, nu Dumnezeu, escroci care înșală oamenii, și astfel nu au identitatea lui Dumnezeu.

din „Referitor la apelative și identitate” în Cuvântul Se arată în trup

Note de subsol:

a. În textul original se citeşte „cât despreˮ.

Conținuturi Similare